Kinu M47, o capodopera cu origini mioritice

Marea provocare pentru orice iubitor de cafea bună este râşniţa. E un fel de bombă cu explozie întârziată. După ce descoperi importanţa cafelei de specialitate proaspăt prăjită şi metodele de preparare prin care te asiguri că obţii maximul din cafeaua pe care o alegi, dai piept cu râşnirea. Nu e ca şi cum nu ştiai despre ea din primele contacte cu cafeaua de specialitate, dar alegi conştient(ă) să nu laşi tema asta să te încurce. Totul până într-o zi când se detonează şi îţi dai seama că este ultimul compromis la care trebuie să renunţi pentru a te bucura cu adevărat de cea mai bună cafea. Şi, cu oricâtă înţelegere alegi să evaluezi subiectul, descoperi repede că râşnitele cu lame nu sunt bune, iar cele cu discuri (burr grinders) implică o cheltuială semnificativă.

A venit timpul să vorbim despre o capodoperă. E un cuvânt cu greutate şi îmi asum responsabilitatea utilizării lui şi a altora similare în acest articol, pentru că, spre deosebire de alte râşniţe despre care am vorbit, acum sunt subiectiv. Kinu este o marcă care se bucură deja de un renume internaţional, însă mai peste tot îi sunt asociate origini germane. Există motive pentru care se întâmplă asta, dar realitatea este că această minunăţie a fost gândită şi construită la Reghin. Voi respecta solicitarea producătorului (căruia îi şi mulţumesc pentru ocazia de a o testa) de a mă rezuma la evaluarea râşniţei, dar, fie vorba între noi, aştept cu nerăbdare să-ţi pot spune povestea frumoasă care o precede.

Această origine românească este explicaţia subiectivismului meu şi sper să mi-l ierţi, asigurându-te că tot ceea ce vei citi mai jos este foarte riguros testat. Şi nu putea fi altfel, pentru că, atunci când vorbesc de o râşniţă de aproape 250 de euro pe care o consider o opţiune cel puţin la fel de bună ca oricare dintre râşnitele electrice aflate în acelaşi palier de preţ, vreau să mă asigur că argumentele stau în picioare. Iar dacă, odată cu aflarea preţului, simţi cum ţi-au crescut aşteptările, eşti pe drumul cel bun.

Sub marca Kinu sunt vândute în prezent 3 modele: M38, M47 şi M68. Numele fiecărui model spune şi diferenţa dintre ele, numărul fiind dimenisunea discurilor de râşnire. Acestea sunt metalice. Se spune că discurile metalice se tocesc mai uşor decât cele ceramice. Totuşi, râşnitele Kinu vin cu o garanţie de 10 ani, iar cele peste 2 tone de cafea pe care producătorul le estimează ca fiind limita de tocire, înseamnă în mod realist că şi peste 100 de ani voi putea folosi râşniţa fără compromisuri. Articolul este dedicat râşnitei Kinu M47, varianta de mijloc din toate punctele de vedere. Iar înainte de a intra în detalii, mai precizez doar că, dacă vei dori să achiziţionezi una, până va fi gata site-ul şi reţeaua de distribuţie, poţi contacta producătorul pe pagina de Facebook.

Prima grijă, când vine vorba de o râşniţă manuală, este cât durează să râşnesc cafeaua. Primul contact cu Kinu M47 a decurs cam aşa: am reglat-o mediu şi am pus câteva boabe, doar aşa, să o simt puţin… Am învârtit manivela de vreo 2 ori şi s-a golit râşniţa. Am crezut că s-a stricat şi au intrat boabele pe unde nu trebuie, deşi nu găseam prea multe opţiuni. În rezervorul de jos era într-adevăr cafea râşnită. Am pus din nou boabe, ceva mai multe şi am repetat acţiunea, iar surpiza a fost similară. După câteva rotiri de manivelă cafeaua era râşnită.

Prin urmare, timpul… practic nu există. Viteza de râşnire a lui Kinu M47 este atât de mare încât ceaa ce este principalul dezavantaj al râşnitelor manuale, se transformă într-un avantaj. Ok, exagerez puţin. Sigur că o râşnită electrică va râşni mai repede, dar diferenţa este nesemnificativă.

Pentru a cronometra timpii de mai jos am folosit 15g din aceeaşi cafea boabe, în aceeaşi zi, reglând râşniţa pentru obţinerea gradului de râşnire necesar fiecărei metode de preparare.

Pe scala 10 – 1 la care 10 reprezintă râşnirea grosieră, iar la 1 obţinem pulbere, Kinu M47 ajunge până pe la 1 sub 1 minut, pentru 15g de cafea. Prin urmare nu doar că are o viteză de râşnire mare dar şi performanţa este excelentă. Aşa că o putem considera o râşniţă universală, prima râşniţă manuală pe care am pus mâna şi care îndeplineşte această condiţie.

Una dintre primele observaţii pe care o făcut-o de la primul contact, înainte de a-mi băga nasul înăuntru, este că am de a face un cu un mecanism solid şi executat cu foarte mare atenţie. Râşniţa este extrem de bine echilibrată, axul central fiind bine aliniat şi fixat. Asta face ca şi în cazul râşnirii grosiere, acolo unde distanţa dintre discuri este mai mare, acestea să fie perfect aliniate. Prin urmare, granulele de cafea sunt uniforme ceea ce ajută din plin obţinerea unei ceşti de cafea echilibrate.

Sunt mai multe aspecte care merită evaluate atunci când vorbim despre cât de uşor se foloseşte o râşniţă.

Reglarea se face stepless, adică nu există paşi predefiniţi, ceea ce e util atunci când cauţi fineţe în reglaj şi deranjant atunci când vrei să găseşti repede setarea preferată. Aceasta este însă o dilemă eternă a cumpărătorului de râşniţă şi alegerea depinde doar de modul în care preferi să prepari cafeaua. Reglarea se face cu ajutorul unei piuliţe speciale aflate în partea superioară ce are marcate gradaţii pe cele 360° numerotate cu cifre de la o la 9 şi cu liniuţe pentru gradele intermediare. Acesul la piuliţă este direct. Între ea şi şurubul care fixează manivela există o relaţie directă, aflându-se pe acelaşi ax. Practic pentru a regla trebuie să slăbeşti puţin şurubul. Iar în funcţie de cât de mult roteşti piuliţa e posibil să fie nevoie din nou de slăbirea şurubului.

Pentru French Press eu am folosit poziţia 40, pentru V60 poziţia 30, pentru AeroPress poziţia 25, pentru espresso undeva în jur de 12-13, iar pentru ibric 9. Trebuie punctat faptul că Kinu M47 este o râşniţă ideală pentru espresso prin reglarea stepless de foarte mare fineţe. Însă nu doar fineţea gradului de reglare o recomandă pentru espresso ci şi stabilitatea reglajului. Practic setarea rămâne acolo oricât de mult ai manevra râşniţa.

Alimentarea cu boabe este provocatoare. Nu ştiu dacă deschiderea superioară a râşnitei este legată de design sau de funcţionalitate, însă spaţiul prin care trebuie să strecori boabele este unul mic. După ce am împrăştiat grame bune de cafea prin toată bucătăria, am folosit pâlnia de la AeroPress, însă chiar şi cu ea tot e nevoie de grijă şi de o palmă mare care să completeze pâlnia. Apoi am folosit un pahar îngust, însă tot a trebuit să fiu grijuliu de fiecare dată. Aceeaşi deschidere fără capac necesită grijă şi în timpul râşnirii când tebuie să ţinută cât mai dreaptă pentru a nu risca să sară boabe întregi sau fragmente din râşnită. Asta e valabil în mod special în cazul utilizării la capacitatea maximă de alimentare cu boabe de cafea.

Efortul necesar acţionării manivelei este considerabil, cel puţin la început. Discurile conice extrem de puternice, despre care îţi spuneam mai sus, muşcă cu nesaţ din boabe. După câteva zile am avut senzaţia că efortul scade în intensitate. Poate fi datorită obişnuinţei sau a unei forme de rodaj. Oamenii mai cu experienţă spun că, în timp, senzaţia de „mai uşor” este din ce în ce mai clară. Tot aici ar trebui precizat că Kinu M47 are şi un adaptor pentru utlizarea cu şurubelniţă electrică. Nu l-am testat, dar recunosc că singurul motiv pentru care m-ar fi interesat este timpul. Ceea ce nu e cazul.

Structura suplă a lui Kinu M47 cu linia sa conică, o ajută să se potrivească în orice mână şi, cu toate că vorbim de un corp metalic în întregime, aderenţa este bună. Probabil că şi aici ajută puterea mare a râşnitei care duce la o râşnire rapidă, deci nu e timp pentru mâini transpirate care ar putea aluneca pe suprafaţa metalică.

Închei capitolul fiabilitate cu surpriza oferită de materialul plastic din care este realizat rezervorul pentru cafea. Cred că m-aş fi simţit mai în siguranţă să-l ştiu înfiletat în timpul unor sesiuni energice de râşnire. Nu s-a întâmplat niciodată să se desfacă, dar m-am gândit mereu că e posibil. În plus, plasticul este o suprafaţă la care granulele de cafea râşnită adera cu uşurinţă, aşa că va trebui să cureţi mereu cu grijă rezervorul după ce râşneşti.

Plasticul negru din care este format rezervorul pentru cafeaua râşnită este însă, din punct de vedere design, un mare plus, el subliniind prin contrast structura metalică mată a corpului râşnitei. Sigur că aspectul este o chestiune de preferinţă personală. Ne plac lucruri diferite, pentru că suntem diferiţi şi asta e bine. Dar cred cu tărie că vor fi extrem de puţini cei care nu vor aprecia aspectul lui Kinu M47. Este pur şi simplu frumosă până la nivelul celui mai mic detaliu. De exemplu mânerul de lemn al  manivelei care oferă un melanj de putere şi confort cum n-am mai văzut.

Înainte de testa Kinu M47 am văzut filmuleţul de la finalul articolului şi am fost puţin îngrijorat cu privire la complexitatea mecanismului. Când am luat-o în mână prima dată şi am simţit-o plină şi robustă, îngrijorarea a crescut. A trebuit însă să-mi iau inima în dinţi şi să o desfac, iar spre suprinderea mea treaba asta s-a dovedit foarte simplă. Şi la fel de simplu a fost şi montajul. Numărul pieselor pare mai mare în instrucţiunile de utilizare decât este în realitate. Sigur că nu e aşa, dar asta e impresia pe care mi-a lăsat-o. Iar după prima încercare, montajul şi demontajul curg pur şi simplu, piesele găsindu-şi locul de la sine.

Apropos de instrucţiuni, cred că acesta este unul din punctele la care producătorii mai au încă de lucrat. Nu doar instrucţiunile, ci întreg ambalajul care este destul de departe pentru un produs premium. Sigur că nimeni nu va decide să cumpere un Kinu pentru felul în care este ambalat, dar plăcerea despachetării unei astfel de jucării merită să fie la nivelul produsului.

Pentru a curăţa interiorul, fără a-l goli complet, ţi-ar prinde bine o perie lungă şi flexibilă cu care să poţi ajunge în spaţiile înguste. Cafeaua are însă o aderenţa scăzută la corpul metalic, prin urmare efortul nu e prea ridicat.

Concluzia mea, pe care nu m-am ascuns să o anticipez încă din titlul acestui articol, este că avem în Kinu M47 o adevărată capodoperă. O râşniţă completă, care vine cu performanţe ce satisfac orice aşteptare. Cu un preţ semnificativ, care o aşează în topul râşnitelor manuale, se poziţionează în competiţie directă cu râşniţele electrice. În acest segment se bate bărbăteşte şi, din punctul meu de vedere, reprezintă o opţiune mai bună prin fiabilitatea şi simplitatea care îi garantează o funcţionare de lungă durata. O garanţie de 10 ani, pe care nici o unealtă din bucătăria mea nu o are, o garanţie care arată încrederea pe care creatorul acestei minunăţii o are în rezultatul muncii lui.

Tu ce părere ai? Ai folosit-o? Ai folosit ceva similar? Contribuie mai jos cu experienţa ta.

* Între modelul testat de mine şi cel din video sunt câteva diferenţe semnificative, însă nu într-atât încât să nu merite să ai şi o perspectivă dinamică asupra lui Kinu M47