Brrrewer Ice Edition – Ghici cine te racoreste vara asta?
Știm că vara este pe sfârșite, dar vorba aia, omu’ înțelept își face iarna car și vara sanie. Prietenii de la Madison Coffee ne-au întrebat dacă vrem să testăm un cold dripper, iar curiozitatea cu care te-am obișnuit a exclus orice posibilitate de refuz. Prin urmare, zilele trecute am pus intens la treaba Ice Cold Brrrewer-ul de la Essence.
Un pic de perspectivă – există 2 metode generale de preparare a cold brew-ului, adică a cafelei extrase la rece: prin scurgere și prin imersiune. Aceste două principii generale se pot aplica în tot felul de motode, unele mai simple, altele mai complicate. Am scris un întreg articol despre motivele pentru care nouă ne place cold-brew-ul, și un altul în care am oferit vreo 6 variante de preparare a cafelei reci. Personal am un interes deosebit pentru drippere, adică ustensile prin care poți prepara cafea rece prin scurgere, asta pentru că, în general, variantele lor “pentru acasă” au limitări funcționale. Asta face ca metodele bazate imersiune să fie cele mai utilizate în mediul casnic, adică… borcanul sau diversele variante mai mult sau mai puțin elaborate.
Brrrewer-ul lui Essence este un astfel de dripper, adică apa intră în contact cu cafeaua și curge mai departe în carafă, spre deosebire de metoda prin imersie, unde cafeaua este în contact cu apă pe tot parcursul extracției. Cafeaua obținută prin scurgere este foarte clară, fără sedimente, chiar cumva cremoasă. Am făcut cold brew cu Brrrewer și french press prin imersie, folosind aceeași cafea, și, ca la orice variantă alternativă, rezultatele variază și țin de gust. Vorbind complet subiectiv, varianta drip ne-a plăcut mai mult, a ieșit mai clară și mai domoală, fără particule fine de cafea pe fundul borcanului.
Cei de la Essence au lansat acest cold dripper printr-o campanie Kickstarter anul trecut. Între timp aparatului i s-au făcut mici îmbunătățiri, iar la noi în cutie au ajuns următoarele:
- Un suport metalic cu o talpă cauciucată care susține tot ansamblul.
- Un recipient de plastic cu capac, în care se pune apa (cu sau fără gheață) montat în partea de sus a suportului.
- O tijă metalică care se înfiletează în mijlocul lui și cu care se reglează debitul apei.
- O carafa de sticlă cu pereți dubli care se așează în partea de jos
- Un coșuleț cu filtre în care se punea cafeaua și care se poziționează ușor în gâtul carafei.
Funcționarea este simplă, pui apă sus, cafeaua măcinată grosier în coșulețul de la mijloc, iar rezultatul se acumulează în carafa de jos. Nimic complicat și totul foarte intuitiv
Cold drip-ul a reușit să scoată în evidență gustul floral, ușor dulce și catifelat al etiopiencei naturale proaspăt prăjite la Madison. Numele cafelei este pe măsură, “Another Love”, și nu vrem să devenim sentimentali, dar combinația de cafea + metodă = love, pe bune!
În cărticica cu instrucțiuni, cei de la Essence recomandă un raport de 1:18, inseamnand 1 gram de cafea la 18 grame de apă. Noi am încercat mai multe rapoarte și ne-am oprit la 1:10, cafeaua obținută astfel nefiind prea concentrată, putând fi consumată chiar așa sau cu puțină apă tonică.
Tot în instrucțiuni se regăsesc pașii de folosire:
- Se adaugă apă în recipientul de plastic din partea de sus. În el intră 450ml apă până la semn iar opțional poți adauga și câteva cuburi de gheață, dacă vrei să cobori temperatura apei.
- În coșuleț se pune cafea râșnită grosier, în cantitatea dorită conform raportului preferat, începând cu 25g de cafea.
- Se înfiletează / desfiletează tija metalică până obții o cadență de o picătură la 2-3 secunde.
- Timpul de scurgere al apei în cafea și din cafea mai departe în carafa de sticlă este în jur de 4 ore.
- Cafeaua rezultată poate fi diluată, în funcție de concentrație sau preferințe, cu apă caldă sau rece, apă tonică sau lapte rece, dar poate fi și baza unor cocktailuri interesante.
În funcție de gradul de râșnire, cafeaua din coșuleț reține mai multă sau mai puțină apă. Dar pornind de la 450ml de apă te poți aștepta la 380-420ml de cafea in carafă.
Și aici e loc mult de joacă. Poți utiliza o cadență mai rapidă sau mai lentă a apei, poți folosi o râșnire mai fină sau mai grosieră, poți folosi apă simplă sau cu gheață sau poți pune tot angrenajul în frigider. Deci poți obține rezultate foarte diferite, în căutarea gustului tău preferat.
O mențiune importantă, cumva specifică tuturor cold dripper-elor pentru uz casnic, notată și de cei de la Essence în instrucțiuni, este că e nevoie de atenție pe parcursul extracției. Curgerea apei este supusă gravitației… și atât. Deci cu cât e mai multă apă în rezervor cu atât curgerea este mai rapidă, cu cât e mai puțină, cu atât curgerea este mai lentă. Există o recomandare în instrucțiuni privind un reglaj care să permită extracția chiar și în condițiile lipsei de supraveghere, dar eu cred că asta lasă loc de surprize, s-ar putea să se extragă prea repede, prea încet sau chiar niciodată. Așadar noi am preferat varianta „aruncării unui ochi” din când în când. Să nu mă înțelegi greșit, nu am stat cu ochii pe Brrrewer ore în șir, dar am verificat cadența picăturii de câte ori am trecut pe lângă el. Iar asta ne-a răsplătit cu rezultate delicioase.
Brrrewer-ul de la Essence poate fi găsit la Madison, pe site, la un preț de 485 de lei, adică undeva în mediana inferioară a prețurilor pentru astfel de echipamente.
După toate încercările pe care le-am făcut, ne vedem folosind Brrrewer-ul și în lunile răcoroase, nu doar cele de vară. Asta pentru că weekendul trecut am tras o fugă până la munte și din motive de spațiu și context, nu am putut lua cu noi nici un aparat de cafea. Da, nici chiar Aeropress Go. Așa că am făcut cam jumătate de litru de cold brew mai puțin concentrat pe care să îl pot bea simplu, fără gheață sau apă tonică. Bineînțeles că a fost atât de bun încât l-am băut pe tot în prima dimineață, iar concluzia pe care am tras-o în urma experienței este că nu trebuie să cari tot arsenalul după tine atunci când vrei să bei o cafea bună.
Ție cum ți se pare cafeaua rece? Ai folosit până acum un cold dripper sau ai preparat cold brew prin imersie? Lasă-ne un comentariu mai jos și spune-ne!