Care e cea mai buna cafea de marca?

Este destul de clară relaţia între orice ingredient (produs agricol) şi rezultatul finit de care se bucură gura, nasul şi ochii. E valabil şi în cazul făină-pâine şi în cazul seminţe-ulei şi în cazul struguri-vin şi desigur şi în cazul cafea-cafea. Însă, atunci când vorbim despre cafea, e mai greu de observat diferenţa dintre materiile prime.

Ar fi dificil şi dacă aş vedea boabă lângă boabă, însă cu atât mai complicat este când mă aflu în magazin şi privesc rafturi lungi, pline ochi cu fel de fel de pungi sclipitoare. Toate ambalajele sunt la fel de tentante, toate caută să-mi atragă atenţia prin culori şi imagini apetisante. Toate conţin descrieri elogioase formate din acelaşi cuvinte care nu spun, în realitate, nimic specific şi, deci, nu pot fi trase la răspundere niciodată. Aleg pe bază de intuiţie (influenţată poate de vreo reclamă care mi-a rămas agăţată într-o sinapsă) sau pe baza unei recomandări. A doua oară e mai simplu. Dacă nu mi-a displăcut tare ce am luat prima dată, voi alege probabil la fel. Dacă simt că prima nu a fost cea mai bună alegere, voi încerca altceva, folosind în mare parte aceleaşi criterii că prima dată.

Când desfac punga, toate cafele arată cam la fel, mai fină sau mai grunjoasă în funcţie de măcinătură, mai neagră sau mai maro în funcţie de… cine ştie ce. Până la urmă, e cafea. Iar, ca băutor obişnuit de cafea, tot ce pot evalua este aroma care iese din punga proaspăt deschisă şi care aşează în mintea mea „garanţia” unei cafele bune. Atât! Doar miros şi doar în primele momente după deschiderea pungii. Apoi, cafeaua pe care o voi bea în următoarele zile sau poate săptămâni, nu mă va putea impresiona nici cu gustul, nici cu aroma ei. Voi bea doar ceea ce mintea mea crede că beau, în funcţie de motivele care m-au determinat să aleg cafeaua respectivă. Iar scenariul acesta este valabil pentru orice formă de ambalare a cafelei de marca. E valabil şi pentru cafeaua boabe, şi pentru cea măcinată şi ambalată în cine ştie ce medii speciale sau cu tehnologii nemaivăzute, şi pentru capsule, şi pentru paduri, şi nici nu vreau să vorbesc despre cafeaua solubilă sau combinaţiile x in 1.

Eu, unul, am bătătorit certitudinea asta ani de zile, după ce am ales 2-3 mărci de cafea pe care le-am consumat din nou şi din nou. Mereu aveau acelaşi miros… de cafea, aceeaşi culoare… de cafea, acelaşi gust… îmbunătăţit cu zahăr. În plus ştiam că beau o cafea de „calitate” pentru că marca avea mereu grijă să-mi amintească asta pe toate canalele media pe care le are la dispoziţie. Ai observat cât de multă publicitate se face la cafea? Pe mine mă pune pe gânduri când un produs „consumă” atât de multă publicitate. Îmi imaginez că atunci când îl cumpăr o sumă semnificativă din banii pe care îi plătesc sunt daţi pe reclama care m-a convins (direct sau indirect) să cumpăr. Cu mult mai mult decât pe valoarea intrinsecă pe care o are produsul respectiv. E ca şi cum plătesc şi  marfa, dar şi să mă conving să o cumpăr. Sigur că e valabil la orice fel de publicitate, dar publicitatea la cafeaua de marca iese de departe în evidenţă. Sau poate doar sunt eu subiectiv.

Acum câţiva ani, un om m-a întrebat ce vin îmi place şi i-am spus foarte sigur pe mine producătorul şi soiul, i-am şi descris puţin sticla ca să fiu sigur că ştie cât de bine mă pricep şi că nu sunt un terchea-berchea care bea fără să ştie ce. Privirea lui, impresionată de răspunsul sigur, complet şi clar pe care l-am dat, mi-a oferit certitudinea atingerii ţintei. Apoi m-a întrebat de când îl beau şi i-am spus mai puţin precis numărul de ani. Şi m-a întrebat dacă mereu vinul a fost la fel de bun. Din nou am revenit la siguranţă şi i-am răspuns afirmativ. A fost ultimul moment de certitudine în relaţia mea de moldovean cu vinul. Pentru că apoi m-a întrebat dacă cred că în fiecare an, strugurii din care este produs vinul meu preferat, au acelaşi gust. Şi gata! S-a terminat.

S-a terminat, însă a şi început. S-a terminat ignoranţa consumeristă şi a început o poveste frumoasă. Dar asta nu înseamnă că m-am trezit brusc în toate aspectele vieţii mele. Au mai trecut ani buni până când un alt om a început o discuţie similară cu mine despre cafea. Din fericire experienţa vinului m-a ajutat să mă prind mai repede cum e cu cafeaua. Acu’ aştept cu nerăbdare să mă trezesc şi cu privire la altele, cine ştie câte or mai fi.

Dar să revenim la cafea. Ce înseamnă asta? Ce înseamnă când ani de zile bei acelaşi lichid cu acelaşi gust şi acelaşi miros. Pe scurt, păcăleală. Pe lung, am scris despre drumul pe care îl parcurge cafeaua din copac până în ceaşcă, pentru cei mai mai curioşi. Însă acum mă rezum la câteva calcule.

Există plantaţii de cafea uriaşe, de sute de hectare, şi micro-plantaţii, de 1-2 hectare. Unele sunt în grija unor mari corporaţii direct sau indirect, iar de altele, multe si mici, se ocupă producători individuali sau organizaţi în cooperative. Hai să luăm de dragul exemplului o plantaţie de 200ha. Pe fiecare hectar cresc câte 1500 de copaci, fiecare furnizând la finalul călătoriei 400g de cafea măcinată. Asta înseamnă că o astfel de plantaţie de cafea produce 120 de tone de cafea pe an. Piaţa cafelei din România este de 400.000 tone anual (studiu  PwC din 2015 cu situatia la 2014). Cel mai mare jucător are 22% cotă de piaţă ceea ce înseamnă că vinde cam 88.000 de tone de cafea, adică producţia a 733 de plantaţii de cafea de 200ha.

Cât de asemănătoare crezi că este cafeaua produsă de două plantaţii?

Cât de similare pot fi condiţiile, astfel încât cafeaua recoltată de pe 733 de plantaţii să fie identică? Mai mult, imaginează-ţi cât se asemănătoare sunt condiţiile pe întreaga suprafaţă de 200ha a plantaţiei luată ca exemplu? Imaginează-ţi cât de uniform ar fi gustul unor mere crescute într-o livadă întinsă pe 200ha. Sau gustul unor struguri crescuţi într-o vie de 200ha? Dacă condiţiile, în care produsul agricol se dezvoltă, nu sunt identice, înseamnă că sunt diferite, ca să folosim o logică de tip iarna nu-i ca vara. Iar dacă condiţiile sunt diferite, înseamnă că şi fructele culese din plante sunt diferite.

Şi ce faci când ai sute de tone de cafea diferită pe care trebuie să o ambalezi în pungi identice pentru a furniza clienţilor tăi o experienţă unitară? Este evident că procesarea, amestecarea şi ajustarea trebuie făcute cu simţ de răspundere. Mi-ar plăcea să aflu procesul în detaliu şi poate, cândva, voi avea ocazia să o fac. Dar unul din misterele desluşite doar prin observarea boabelor este supraprăjirea cafelei. Când amesteci boabe diferite de cafea care au temperaturi de prăjire optime diferite, pentru a te asigura că nu scapi boabe verzi, le prăjeşti pe toate puţin mai mult. Astfel ajungi să ai boabe de cafea arse. Iar ars înseamnă amar. Iar amar înseamnă nişte zahăr în plus, care să facă amarul suportabil. Iar dulce înseamnă că nu prea mai contează ce e în ceaşcă, rămânând ca unic criteriu de alegere a cafelei, reacţia emoţională la o reclamă sau alta.

Ce e de făcut? Schimbăm cafeaua!

E atât de simplu! Orice preparat alimentar porneşte de la ingrediente, apoi trece prin reţetă şi metodă, pentru a ajunge în final să creeze o experienţă gustativă, olfactivă şi vizuală îmbucurătoare. La fel şi cafeaua.

Alternativa la cafeaua de marca pe care o găseşti pe toate rafturile o reprezintă cafeaua de specialitate şi în cafeaua de origine proaspăt prăjită. Cafea de origine înseamnă o cafea a cărei origine este cunoscută şi al cărei traseu până în ceaşca ta este identificabil. Parte din informaţie ar trebui să se regăsească pe eticheta produsului, ca la orice alt produs. Sigur că aşteptarea de a avea toate detaliile pe etichetă nu e fezabilă, însă, în prezent, etichetele ambalajelor de pe cafeaua de marca conţin doar poveşti de marketing, imposibil de verificat. 100%Arabica nu înseamnă origine. Înseamnă un soi din multe alte soiuri de cafea. Brazilia, Etiopia sau India nu înseamnă origine. Înseamnă, evident, ţări din care provine cafeaua, iar pe teritoriul unor ţări producătoare de cafea sunt sute de plantaţii, fiecare producând cafele diferite. Origine înseamnă cafea de un anumit soi, de pe o anumită plantaţie, dintr-o anumită regiune a unei anumite ţări. O cafea căreia i se cunosc condiţiile de dezvoltare, de culegere, de procesare, de transportare. O cafea care ajunge în mod controlat la un prăjitor de cafea în care ai încredere şi care se asigură că prăjeşte cu grijă cafeaua respectivă, astfel încât să o ducă cât mai aproape de maximul de potenţial pe care îl are. Un prăjitor care îţi oferă consiliere în alegerea cafelei celei mai potrivite pentru modul în care o prepari şi pentru preferinţele tale de gust.

Costul diferenţelor de mai sus influenţeaza preţul final al cafelei de specialitate. Adică în jur de 16-20 de lei suta de grame. Se poate şi mai ieftin şi se poate şi mult mai scump, însă în această plajă de preţ găseşti o varietate mare de cafele bune şi bine prăjite. Dacă o compari cu cele mai ieftine cafele de marca care costă 5 lei aceeaşi sută de grame, diferenţa este uriaşă, cu impact serios în „coşul zilnic”. Dacă o compari cu cafele de marca scumpe, adică cele care îşi justifică preţul mai mare cu poveşti de marketing mai sofisticate, preţul este mai mic. Mai fac o ultimă comparaţie cu capsulele şi pad-urile care sunt la modă. Din 100g de cafea se prepară cam 10-13 ceşti de cafea de 100ml. Prin urmare costul pe o ceaşcă de cafea bună variază între 1.25 şi 1.55 lei. Preţul mediu al unei capsule variază între 1.2 şi puţin peste 2 lei. Dacă simplitatea unei cafele justifică preţul mai mare, atunci de ce n-ar face-o şi calitatea ei?

Pentru a răspunde, trebuie să încerci. Cei mai mulţi dintre cei la a căror „virusare” am contribuit şi alături de care am fost atunci când au băut prima gură dintr-o cafea preparată din cafea de specialitate m-au privit în ochi şi au spus doar „n-am să mai pot bea niciodată o cafea normală” :). Stai fără griji, vei mai bea şi cafea normală. Vor fi multe ocazii în care vei bea o cafea de proastă calitate. Sau poate doar o vei gusta. Îţi va aduce aminte de ce ai ales, la un moment dat, să bei o cafea bună.