Depresurizarea portafiltrului. Chiar vrei sa afli adevarul?

Acesta este un articol scurt şi brutal. Citeşte-l doar atunci când simţi că nu mai poţi trăi dacă nu ştii ce înseamnă „depresurizarea portafiltrului”. Dar trebuie să fii sigur(ă) că e musai necesar să afli informaţia asta. Dacă mai poţi trăi câteva zile fără să o ştii, amână citirea articolului cât de mult poţi.

Nu glumesc! Vei descoperi un adevăr dureros şi s-ar putea să nu poţi face mare lucru, în afară de a trăi cu amărăciunea lui. De aceea articolul stă ascuns aici, nu este comunicat nici pe reţelele sociale, nici prin e-mail, în nici un fel. Îl vor găsi doar cei pe care îi mănâncă să afle despre ce e vorba.

Minciuna asta poate fi confundată cu o conspiraţie a producătorilor de echipamente destinate preparării espresso-ului acasă. În realitate, eu cred că este pur şi simplu o adaptare la o cerere a pieţei. Adică a milioanelor de iubitori de espresso din toată lumea, care vor să obţină acasă cel mai grozav espresso, în cel mai simplu şi ieftin mod cu putinţă. Da ei, noi! Noi suntem cei care am dus la extinderea acestei minciuni. Noi, cei care definim un espresso de calitate prin stratul de spumă care se formează la suprafaţa cafelei. Şi pentru că noi cerem asta, producătorii ne pun la dispoziţie soluţia.

Minciuna

Soluţia este presurizarea portafiltrelor. Asta înseamnă că portafiltrul, adică mânerul acela cu care se fixează filtrul/sita în care se pune cafeaua măcinată, primeşte un accesoriu în plus. În cele mai multe cazuri este un fund suplimentar, care are în mijloc o singură găurică foarte mică. O găurică prin care, dacă împingi şi apă chioară cu o presiune de 15 bari, obţii spumă în cană. Aceasta este presurizarea. O soluţie ingenioasă, prin care, după trecerea apei prin cafea şi prin filtru, cafeaua lichidă obţinută este înghesuită prin această gaură, cu singurul obiectiv de a face spumă. Iar aici intervine depresurizarea portafiltrului.

Spumă, nu cremă

Aceasta este o primă mare diferenţă faţă de un espresso bun. Un efect secundar al acestei şmecherii, încurajat şi de extinderea padurilor de cafea (pastilele), a fost creearea standardului de presiune de 15 bari pentru espressoarele de uz casnic. În realitate, pentru obţinerea unui espresso este necesară o presiune de 8-9 bari. La 15 bari însă, cafeaua trece şi mai vioaie prin micul orificiu de presurizare, iar spuma din cană este şi mai apetisantă.

Crema unui espresso adevărat este produsă de dioxidul de carbon aflat în boaba de cafea în urma prăjirii. Pe măsura trecerii timpului de la prăjire până la râşnire, dioxidul din boabă se pierde împreună cu alte arome şi uleriuri, chiar şi în condiţiile unei depozitări corecte. De aici sugestia utilizării boabelor de cafea în primele 30 de zile de la prăjire, pentru a fi cât mai aproape de potenţialul maxim al cafelei. Însă momentul cel mai important în eliberarea dioxidului este râşnirea. De aceea se recomandă râşnirea cât mai aproape de momentul preparării.

Însă asta implică existenţa unei râşniţe acasă şi asta ar face mai greu de vândut espressoarele care „se potrivesc în orice bucătărie”. În plus ar trebui învăţat clientul, ar trebui explicat celor care n-ar face lucrurile conform recomandărilor şi aşa mai departe. Complicat! Mult mai simplă este presurizarea!

Simplu! Nu?

Simplu! Însă, când am aflat, eu m-am întristat tare. Pentru că aveam un astfel de espressor şi eram chiar încântat de paşii pe care îi făcusem în îmbunătăţirea espresso-ului meu. Ce ştiam eu de spumă şi cremă!? Erau la fel, iar eu eram mulţumit. Ştiam că ar fi bine să am o râşniţă, însă ştiam şi cât costă. Aşa că am regretat o bună perioadă de timp faptul că aflasem despre depresurizarea portafiltrului.

În cele mai multe cazuri, aceasta este o operaţiune posibilă şi uneori chiar reversibilă. Discul acela cu orificiul mic se poate scoate, iar internetul e plin de exemple cu depresurizarea portafiltrului oferite de pasionaţi pentru tot felul de aparate. Însă o dată depresurizat, va dispare şi spuma din ceaşcă. Şi dacă nu ai râşnită care să te ajute să înlocuieşti spuma cu cremă, espresso-ul tău va fi puţin… deprimant.

Lovitura de graţie!

Poate ai citit până acum şi ţi-ai păstrat o abordare obiectivă şi raţională. Ai luat informaţia ca atare şi ai decis, aşa cum am făcut eu la un moment dat, că mai bine laşi portafiltrul presuprizat până când vei decide să investeşti în cea mai valoroasă unealtă în preparea unei cafele, într-o râşnită. Dacă e aşa, evită să citeşti acest ultim paragraf.

Pentru că n-ar fi adevărul spus până la capăt, dacă nu aş spune-o şi pe asta. Când m-am hotărât în sfârşit să-mi depresurizez portafiltrul, fericit fiind de experienţa pe care urma să o am alături de noua noastră râşnită, am avut parte de „şoc şi groază”. Sigur ai aflat până acum cât de importantă este curăţarea aparatelor de cafea, cât de importantă este întreţinerea şi decalcifierea espressorului, despre cum e indicat să cureţi după fiecare utilizare (mai aleşi când o faci rar) sita, duşul, portafiltrul. Şi poate o faci cu simţ de răspundere, mai ceva ca Cenuşăreasa. Ei bine, există un loc, un spaţiu mic, între discul de presurizare şi fundul portafiltrului în care nu ajungi să cureţi niciodată. Atunci când am depresurizat portafiltrul şi am văzut ce se află în spaţiul acela, am avut un moment… hai să zicem dificil. Pentru că un produs organic cum e cafeaua, împreună cu apa şi temperatura, crează un mediu prielnic dezvoltării unor balauri care n-ai vrea să-şi clătească picioarele în fiecare dintre ceştile tale de cafea. Gata, am zis-o şi pe asta!