La o cafea cu industria cafelei de specialitate

Mi-am făcut o cafea la Aero Press, una zdravănă ca să compensez vremea mizerabilă de afară şi ca să-mi ajungă până termin de scris. Nu e mult, dar e important să-ţi zic acum cât e încă caldă, tema… cafeaua sigur se va răci până la final. Aseară am fost la un eveniment la Arcub (Hanul Gabroveni) parte din Festivalul Industriilor Creative „Creative Est„. Evenimentul s-a numit „Being in the Coffee Industry„, nume care m-a inspirat să mă înscriu doar prin conţinutul de cafea. Mai mult nu prea am înţeles din prezentare, motiv pentru care nici nu am zis mai departe despre el. Cred, insă, că ţi-ar fi plăcut. Aşa că te rog să mă ierţi.

Nu ţi-am spus pentru că evenimentul părea să se adreseze mai degrabă celor care ar investi în această industrie, iar noi suntem aici pentru a bea cafea bună. Pe măsură ce pasiunea va creşte într-atât, încât să te gândeşti să-ţi deschizi o cafenea, probabil vei migra spre alte surse de infomare şi spaţii de discuţii mai puţin simple. Aşa că ce mai tura-vura, n-am zis. Da’ îmi pare rău, pentru că ne-ar fi prins bine să fim mai mulţi. Şi uite de ce zic asta.

Evenimentul a început cu un cupping, menit să creeze fluxul şi a continuat cu o discuţie deschisă în partea a doua, având că subiect principal „ce-ar fi bine să ai în vedere dacă îţi deschizi o cafenea”. Dat fiind că eu nu am de gând să-mi deschid o cafenea, am ascultat vorbele care au umplut sala Arcelor de la Arcub, cu gândul la ce aş putea să învăţ eu, în calitate de plimbăreţ din cafenea în cafenea şi din prăjitorie în prăjitorie.

Profesioniştii prezenţi acolo sunt proprietari sau asociaţi ai unora dintre cele mai răsunătoare nume din piaţa cafelei de specialitate din Bucureşti: Origo, Guido, M60, Steam, Boiler, Bloom. Oamenii au fost întruchiparea generozităţii. Au povestit despre afacerile lor, despre provocări, despre ce au învăţat, au dat sfaturi practice, totul putând fi sumarizat într-un „haideţi mă fraţilor că se poate, iar noi suntem aici să ajutăm”. De partea cealaltă, o mână de oameni interesaţi de subiect. Unii cu intenţii de investiţii, alţii jucători deja în piaţa asta, alţii doar spectatori. Totul în spiritul Creative Est,  de a facilita accesul publicului la industrii creative, de a inspira oameni prin exemple că se poate şi de a contribui astfel la dezvoltarea creativităţii productive româneşti.

Super, şi cu ce te ajută pe tine treaba asta? Păi, îţi ziceam că eu, fără intenţii de cafenea, i-am ascultat cu urechile mele de client fidel al multora dintre ei. Şi am auzit câteva idei pe care musai vreau să ţi le zic.

Prima e că trebuie să fim mai mulţi. Şi încurajarea asta e valabilă şi pentru astfel de evenimente, unde mai intrau fără griji încă o duzină sau două de cetăţeni în public, dar mai ales în cafenelele de specialitate. Sigur, că invitaţia asta e implicită, că doar de aia au venit acolo. Ei bine, eu am simţit altceva. Motivul, pe bune, a fost cel despre care îţi ziceam mai sus, iar din pasiunea cu care au vorbit oamenii ăştia eu am simţit că îşi doresc să venim în cafenenele lor din motive mai profunde decât ale unui negustor obişnuit. Oamenii ăştia ştiu că pot să schimbe vieţi. Au zis-o cu entuziasm toţi. Şi Cosmin de la Bloom şi Răzvan de la M60 şi Mihai de la Origo şi Vlad de la Steam şi Adi de la Guido şi Paul de la Boiler.

Poate părea o aspiraţie înaltă, dar e o credinţă pe care o împărtăşesc, motiv pentru care am construit proiectul ăsta. O cafea bună îţi poate shimba viaţa în bine. O experienţă plăcută, cu adevărat valoroasă în fiecare zi, cel puţin o dată pe zi pentru cei mai mulţi dintre noi, poate avea o contribuţie uriaşă în calitatea vieţii. Dacă ai zile în care nu zâmbeşti deloc, un moment de calm, de relaxare, de energie pozitivă şi zâmbet larg va fi formidabil. Poate că nu ai astfel de zile, poate zilele tale sunt pline de zâmbete. Dar să nu-mi spui că ai renunţa la un zâmbet în plus. Ei bine, asta pot face oamenii ăştia. Pot oferi o clipă de fericire. Iar ei ştiu că pot. Şi nu oricum, ci făcând exact ceea ce le place cel mai mult, cafea. Asta e o ecuaţie din care toată lumea iese fericită. Ca să vezi ce simplă e fericirea asta 🙂 Deci, prima concluzie este că trebuie să fim mai mulţi în cafenele de specialitate. De câte ori „ieşi la o cafea” uită-te pe harta cafenelelor şi alege una dintre ele. Sunt deja suficient de multe, încât să ai mereu una la îndemână.

A doua idee pe care am tot auzit-o, şi care ne interesează pe noi ăştia care mergem la cafenea, este că barista este foarte dornic să stea de vorba cu clientul, să-i povestească, să-i răspundă la întrebări, totul pentru a putea oferi o experienţă plăcută. Unii reuşesc să facă singuri toată treaba asta, alţii au nevoie de ajutor. Dar toţi ar aprecia un client interesat de ceea ce are el de oferit. Un client care, atunci când nu ştie ce se ascunde sub diferitele nume scrise în meniuri, să întrebe, mai degrabă decât să comande un capuccino safe, aşa cum zicea Răzvan de la M60. M-am tot gândit la asta pentru că m-am recunoscut în poveste.

Şi cred că nu are legătură cu cafeaua de specialitate, ci cu un mai general sindrom al „laboratorului„. Atunci când intru într-un spaţiu în care evidenţa tehnicii, priceperii, pasiunii mă împresoară, am tendinţa de a păşi cu grijă, de a nu deranja vreo eprubetă, de a nu distrage prea mult atenţia maestrului care se află în plin proces creativ şi, foarte probabil, de a nu părea mai „necunoscător” decât oricum se presupune că sunt.

Cel mai des mi s-a întâmplat asta acum ani buni când am descoperit vinul şi când aş fi fost în stare să vorbesc cu drag şi cu puţină pricepere despre un pahar de vin. Totuşi, de cele mai multe ori când o făceam, dădeam peste câte un somelier de modă veche care simţea mereu nevoia să-mi amintească de poziţia mea inferioară pe scara degustătorilor, ceea ce se traducea mereu printr-o punere la punct. Şi cu cafeaua am avut nişte experienţe similare. Şi oricât aş înţelege nevoia asta de poziţionare superioară, de autovalidare, tot mă întristează când mi se întâmplă.

Din fericire în cele mai multe cafenele şi prăjitorii sunt întâmpinat cu zâmbete, cu ochi luminoşi şi glasuri domoale care dau sfaturi cu drag. Iar dacă asta nu e suficient pentru a te convinge, promit că revin în câteva zile cu un fel de ghid al primilor paşi într-o cafenea de specialitate. Doar aşa, ca să te simţi în siguranţă. Să ştii încotro să o apuci şi ce să cauţi. Odată gheaţa spartă, va fi începutul unei frumoase prietenii… până la adânci bătrâneţi.

Iar înainte de a încheia, mai zic o ultimă idee eliberată de Paul de la Boiler şi agăţată de creierul meu. Cafeaua de specialitate, vinul de calitate, restaurantele construite în jurul unor bucătari pasionaţi, cofetăriile create de cofetari inimoşi sunt toate dovezi ale emancipării gustului consumatorilor români. Asta este o veste tare bună pentru noi, dar este o veste excepţională pentru copiii noştri. Copii care cresc în acest mediu, care învaţă să mănânce şi să bea conştienţi de complexitatea procesului şi de valoarea lui fizică şi emoţională. Cred că e o oportunitate formidabilă pe care le-o putem oferi doar conştientizând, la rându-ne, şi alegând să consumăm produse de calitate.