Amsterdam Coffee Festival 2017

Păi ne duseeeeem
Păi ne dusem la Amsterdam
Să vedem cum e un festival de cafea din lumea bună.

Nu aş vrea să-ţi las o impresie greşită şi să stârnesc vreun val de invidie nemeritat, dar universul a lucrat în favoarea noastră şi a aşezat astrele, astfel încât, eu şi doamna vieţii mele să fim prezenţi în ziua a doua a festivalului. Şi zic să nu ţin doar pentru mine această experienţă minunată, ci să o dau mai departe.

E o mare provocare să vorbesc despre festival, evitând comparaţii cu România. De altfel am pornit în călătoria asta de explorare a cafelei olandeze, cu gândul să nu facem comparaţii cu România. Nu de alta, dar la final tot aici ne întoarcem şi nu vrem să ne ciocnim cu depresia. Din păcate, n-am reuşit. Am făcut permanent comparaţii, iar finalul a fost destul de suprinzator.

Practic ne-am trezit in Festival!

Dar să începem cu începutul, care, să fiu sincer, ne-a găsit cam adormiţi. Nu suficient cât să nu nimerim locaţia, pe care o căutasem cu atenţie înainte anticipând momentul, dar suficient cât să ne încurcăm în panourile cu programul, pe care se amesteca engleza cu olandeza, de nu mai ştiam în ce zi suntem şi ce urmează să se întâmple. Amestecul ăsta de limbi a fost prezent permanent, încă din mailurile primite înaintea festivalului, în cadrul evenimentului, în ateliere, în competiţii, mereu se vorbea când olandeză când engleză. Culmea e că toată lumea vorbea engleză perfect, deci limba nu a fost, până la urmă, o problemă majoră în interacţiunea individuală.

Şi pentru că tot vorbim de oameni, acesta a fost de departe cel mai delicios ingredient al festivalului. Oamenii ăia se bucurau din toată inima să vorbească despre cafea. Radiau energie, pasiune şi dorinţa de a ne molipsi şi pe noi. Zâmbeau autentic şi vorbeau simplu şi vesel despre tot ceea ce făceau ei. De altfel, specificul acesta l-am întâlnit şi în afara festivalului, în cafenelele prin care am umblat, şi nu numai.

Ce-am făcut pe acolo?

Păi în esenţă am căscat gura şi din când în când am băgat ceva în ea. Preponderent cafea din fel de fel de locuri şi preparată în fel de fel de moduri. Mai schimbam o vorbă cu unii, mai cu alţii, mai priveam un concurent înscris în competiţia de barista sau în cea de latte art sau în cea de mixologie (adică barmani care integrau cafeaua printre alte multe licori care de care mai colorate).

Am reţinut în mod special câteva feluri de cafea preparată cu nişte enzime care o duceau mai degrabă în plaja de băuturi răcoritoare. Majoritatea nu mi-au plăcut, cu o singură excepţie, gustată la Bocca, care avea în componenţă nişte enzime de kefir. N-aş fi fan, dar aş mai încerca. Apoi am remarcat numărul mare al propunerilor de înlocuitori pentru laptele de vacă. De unele mai auzisem/gustasem, de altele nu. Erau pe acolo lapte de cocos, migdale, soia, capră, ovăz etc, deşi termenul de lapte pare cam nepotrivit cu unele dintre ele. Extrem de multe de încercat şi din nou, cu un singur preferat final, ovăzul. Toate schimbau semnificativ gustul băuturii, iar cel mai aproape de preferinţele mele a fost Oats.

Altă idee cu care am vent acasă şi pe care am promis că o execut imediat ce fac rost de combustibil, este un cocktail cu Tia Maria. Erau mai multe variante, dar cea mai simplă combinaţie a fost de departe cea mai interesantă. Promit că revin cu un articol dedicat, pentru că… merită! 🙂

Expozanţi de toate felurile. Şi mai mici şi mai mari. Printre cei mai mari unii care au treabă directă cu subiectul, alţii doar oportunişti. Din cei mici, în special oameni din industria locală: prăjitori, cafenele, furnizori de fel de fel de produse conexe (sucuri, lapte, ceaiuri, gustări, bere etc), furnizori de echipamente, unele la preţuri destul de bune. Am simţit că festivalul, cel puţin în ziua în care am fost noi, a fost adresat publicului larg, consumatorului final. Zic de ziua în care am fost noi, pentru că vineri a fost ziua industriei, când, probabil, abordarea a fost diferită. Sâmbătă şi duminică însă, a fost pentru noi, băutorii de cafea. Au fost zile speciale pentru a ne impresiona, tenta, molipsi, etuziasma. Şi a fost taaaare plăcut!

Am plecat de la festival cu o stare grozavă care nu era generată doar de cafeaua multă şi bună pe care o băusem ci, per ansamblu, de experienţa mult peste aşteptările mele. Cred că festivalurile înrudite din Londra şi New York, sau cele concurente, precum cel de la Berlin, au cu siguranţă mai mult de oferit. Dar, pentru un prim festival internaţional, eu unul sunt super încântat şi încurajez pe oricine să caute o experienţă similară.

Cafea bună în Amsterdam

Lăsând festivalul la o parte, povestea cafelei în Amsterdam a fost cam de ciudată. Am început în forţă, vineri ajungând absolut întâmplător la o cafenea din Antwerpen, în Belgia, unde am băut o cafea grozavă. Am crezut că pe acolo ăsta e standardul şi am căscat ochii mari. Apoi, sâmbătă a fost ziua festivalului şi ne-am rezumat la cafeaua de acolo, deşi rezumat nu e chiar cuvântul corect. Duminică a fost o combinaţie de planificare făcută cu ajutorul Eropean Coffee Trip şi încercări întâmplătoare. Toate au ieşti bine, ceea ce ne-a intărit convingerea că „la ei” se bea cafea bună, în mod obişnuit.

Prin urmare, luni, la plecare, am fost mai puţin atenţi. Am început prin a căuta unul din locurile despre care aveam nişte referinţe. Nu doar ca nu am găsit nici o opţiune de brew, dar oamenii nici măcar nu auziseră despre aşa V60, AeroPress etc.. Apoi am ajuns într-un alt loc, care jura că vinde cafea proaspăt prăjită, dar, ce să vezi, nu mai avea. Ca alternativă ofereau doar espresso din nişte boabe îndoielnice, pe care l-am şi încercat şi rău am făcut. Aam părăsit Amsterdamul şi am luat o cafea caldă pe malul Marii Nordului, pe care, nici măcar frigul nu ne-a putut motiva suficient să o bem… Aşa că am revenit în România, cu mare dor de cafeaua noastră bună, mai ales că aveam prin bagaj nişte marfă luată pentru acasă. Săptămâna asta ne-am bucurat de o Kenya Kagumoini absolut minunată.

Aşa că, una peste alta am rămas puţin pe gânduri. Sunt tentat să zic că Bucureştiul, în comparaţie cu Amsterdamul, oferă mai multe opţiuni pentru a bea o cafea bună. Touşi, nu cred că, după doar 2 zile petrecute într-un oraş, pot să am pretenţia de a-l cunoaşte la fel cu cel în care trăiesc zilnic. Poate, dacă ar avea şi ei o hartă a cafelei bune, cum avem noi :), ar fi mai simplu să facem comparaţie. Altfel însă, rămân la concluzia că în România se poate bea cu uşurinţă cafea bună şi că, nici în Amsterdam, unui turist nu-i e prea greu, mai ales dacă se interesează puţin înainte. Această poziţie de egalitate, poate chiar uşor superioară, mă face bucuros şi este o confirmare a evoluţiei formidabile a cafelei de specialitate în România în ultimii 2-3 ani, evoluţie care probabil va continua, pentru că nu are cum să fie altfel. Iar din asta sigur vom avea de câştigat noi, clienţii.