Cafea fara zahar

Subiectul zahărului în cafea este esenţial pentru site-ul acesta. Cumva trebuie scos de pe masă, astfel încât să putem avea o relaţie tihnită. Nu sunt multe subiecte care ar putea segrega o comunitate de băutori de cafea, iar “cu sau fără zahăr” este printre cele mai importante. Ţinând cont de numele site-ului, este evident de care parte a poveştii mă aşez. Cred cu tărie în cafea fara zahar. Dar, înainte de a-mi închide browser-ul în nas, dă-mi voie să-ţi zic câteva din gândurile mele pe tema asta, iar apoi te invit să-mi spui şi tu gândurile tale. Pe urmă vedem noi. Dacă ne înţelegem, poate trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Să plecăm de la faptul că eu cred în dulce. Cred atât de tare, încât atunci când voi emite bancnote, în ţara mea, voi scrie pe ele “In sweet we trust”. Sunt un împătimit al dulciurilor în toate formele şi evit să intru în discuţii despre care din metodele de îndulcire e mai bună sau mai sănătoasă, pentru că, pus în faţa oricărui desert, principiile se pulverizează şi eu mă pot abţine, doar cu eforturi foarte mari . Ca o urmare firească, zahărul a fost parte din cafeaua mea timp de muuuulţi ani. A avut un loc bine definit şi cu neputinţă de contestat.

cafea fara zahar

Într-o zi, un om m-a provocat să beau o cafea fara zahar şi am acceptat. Am făcut-o doar pentru provocare. Nu-s eu genul care sare cu paraşuta doar pentru că primeşte o provocare, însă masculinitatea copilăroasă mă împinge să beau un shot de cafea îngrozitor de fierbinte cu un coleg de birou sau să gust un vârf de ciudăţenie iute care m-a împiedicat apoi să respir normal 3 ore şi altele de gen. Pe lângă astea, o cafea fara zahar, venind de la un om care pare să-şi dorească să mai revin în cafeneaua lui a fost chiar o provocare decentă. M-am pregătit sufleteşte pentru gustul amărui pe care urma să-l simt şi am sorbit prima înghiţitură. Primul gând, am greşit cana. Al doilea, băiatul ăsta nu ştie ce înseamnă cafea. Al treilea hopaaa! Dar ce avem noi aici!? Şi aşa a a început explorarea. Lipsa zahărului mi-a permis să descopăr gusturi pe care nu le bănuiam a fi într-o ceaşcă de cafea şi să identific diferenţe pe care nu-mi imaginam că sunt capabil să le observ. Şi toate astea nu după 30 de ani de experienţă, ci chiar atunci, acolo, pe loc, într-o cafea fara zahar. De fapt… mai multe.

A doua zi la birou am pus arogant plicul de zahăr departe de mine. M-am asigurat că toată lumea remarcă că eu nu mai beau cafea cu zahar. Apoi am aşteptat cu nerăbdare să mi se ceară detalii, ocazie cu care eu urma să povestesc experienţa transformatoare prin care trecusem şi care mă făcuse, “nu-i aşa?”, deja un expert. Am sorbit tacticos prima gură din ceaşcă şi m-am abţinut cu greu să nu o scuip. M-a năpădit agresiv amarul pe care-l mai simţisem ocazional, când uitam să-mi îndulcesc cafeaua. M-a lovit în plin şi m-a destabilizat cumplit. Toată fundaţia pe care o construisem cu o doar o zi mai devreme s-a pulverizat, lăsându-mă suspendat în amarul brutal de neplăcut. Mi-am păstrat calmul şi am întins subtil mâna după plicul de zahăr. Un coleg m-a ajutat spunându-mi că a crezut că nu folosesc zahăr. Am zâmbit… amar şi am recunoscut că… am uitat.

Asta se întâmpla în urmă cu vreo 3 ani. După câteva săptămâni bune, necesare oblojirii papilelor gustative şi mai ales egoului rănit, am ajuns din nou la omul cu provocarea şi am cerut explicaţii. Am avut un deja-vu. Omul încercase să-mi explice şi prima dată, însă eu atunci fusesem preocupat de ceea ce învăţam singur şi de concluziile mele interioare şi mai puţin de detaliile pe care mi le oferise el cu prea multă generozitate. Nici la la doua explicaţie n-am înţeles tot, dar am înţeles că e importantă cafeaua şi modul de preparare. Am încercat să schimb câte ceva pe acasă. Am mai încercat şi pe la birou. Însă nu am reuşit cine ştie ce.

Băutul de cafea fara zahar era un chin. Îmi spuneam că, forţându-mă să mă obişnuiesc cu ceva care nu îmi place, nu prea are cum să mă ducă la un final pozitiv. În plus, mă apăsa gândul că la cafeneaua de la care pornise totul, nu era niciun chin. Ba din contra, era pur şi simplu plăcut. Era mai bună cafeaua fără zahăr decât era cea cu… zahăr. Curiozitatea asta m-a împins spre explorare. Încercam prima dată fiecare ceaşcă de cafea fără zahăr. Dacă era suportabilă o beam fără, dacă nu, adăugam puţin zahăr.

Am căutat alte feluri de cafea prin magazine. Am ajuns să le cumpăr pe cele mai scumpe doar, doar aş fi găsit una care să-mi ofere o experienţă similară cu cea din cafenea. Am reuşit doar să regret banii aruncaţi. Apoi, am crezut că problema vine de la uneltele nepotrivite. Aşa că am cumpărat un espressor, fără să ştiu mai nimic despre subiect, minunându-mă cât de mult pot costa unele modele şi având minimum de inspiraţie să cumpăr unul neautomat. A trecut timpul, am acumulat la pachet experienţe, dar şi frustrarea că nu avansam mai deloc şi că numărul de eşecuri era cu mult peste numărul experienţelor pozitive, iar zahărul era încă destul de prezent în cafeaua mea.

Singurul lucru cu adevărat bun în anii aceştia în care întâlnirea zilnică cu amarul a devenit o obişnuinţă, a fost curioziatatea care mi-a permis să mă bucur de naşterea unei noi lumi a cafelei în Bucureşti. Prin urmare, doar fiind atent, am descoperit noi cafenele, magazine cu cafea de origine, prăjitorii care au adăugat prospeţime, experienţe tot mai variate şi metode de preparare care să-mi ofere în sfârşit controlul asupra plăcerii zilnice de a bea o cafea bună. Am descoperit treptat secretul:

Cafeaua nu trebuie să fie amară.

Poate fi, şi vorbim pe aici cum, când şi de ce, dar nu trebuie să fie. Iar atunci când dispare amarul din cafea, dispare treptat şi zahărul, pentru că pur şi simplu nu mai este necesar.

Zahărul în cafea este o necesitate atunci când cafeaua este de slabă calitate. Atunci când tebuie să facă băubil lichidul aflat în ceaşcă. Asta însă nu e prea măgulitor şi are şi dezavantajul că, dacă din întâmplare în ceaşcă se află o cafea bună, e foarte posibil să ratezi experienţa, pentru că zahărul (sau îndulcitorii în general) aduc orice cafea la un numitor comun, privând de personalitate băutura şi de experienţe băutorul.

serviciu

Există posibilitatea să-ţi placă pur şi simplu băuturile dulci cu gust de cafea şi să nu-ţi placă cafeaua, nici chiar atunci când este în deplinătatea gustului. Nu voi încerca să te conving altfel, pentru că până la urmă este o chestiune de gust. Mie unul nu-mi place când mi se explică că există dulciuri sănătoase care nu-mi plac. Orice bag în gură trebuie în primul rând să respecte condiţia de “plăcere”. Deşi pare logic, eu am fost surpins pe parcursul poveştii mele cu cafeaua, să întâlnesc oameni cărora nu le place cafeaua în nici una din formele ei de prepare. Pur şi simplu nu le place. Am avut nevoie de multe discuţii până să accept că aşa ceva este posibil. Până la urmă, aşa cum sunt oameni cărora le plac tot felul de gusturi şi mirosuri care mie nu îmi plac, pot fi şi băutori de cafea îndulcită sau de băuturi care sunt prezentate ca având legătură tangenţială cu cafeaua. Accept şi respect gustul fiecăruia, încercând, atunci când am ocazia, să ofer celor din jurul meu o parte din bucuria mea. Iar cei mai mulţi, alături de care am băut o ceaşcă de cafea bună, au apreciat-o şi au descoperit că e mai bună o cafea fara zahar.

Aşa că îmi doresc să găseşti pe cafeafarazahar.ro cât mai multe motive pentru care să renunţi treptat la zahărul din cafeaua ta. Dacă nu se întâmplă, spune-mi, scrie argumentele tale mai jos şi hai să vorbim despre asta.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress