Apa pentru cafea. Ce am căutat și ce am găsit?

Ce face omul când are prea mult timp la dispoziție, așa cum se întâmplă când Paștele se combină cu 1 Mai? Măsoară apa! Sună destul de îngrijorător, dar asta e realitatea. Am măsurat apă, ape, ca să fiu mai exact.

Ideea asta îmi stă în cap încă de pe la începuturile prieteniei mele cu cafeaua, dar m-am ferit de subiect pentru că mi s-a părut „prea mult”. Și de fapt, dacă nu ar fi informațiile uimitoare pe care le-am descoperit în acest experiment, cred că aș fi ținut experiența asta doar pentru mine, departe de acest spațiu digital în care povestim simplu despre cafea bună.

Însă experimentul a fost zăpăcitor

Înainte de a-ți spune ce am făcut și ce am descoperit, trebuie să știi că în acest val trei al cafelei, adică în lumea cafelei de specialitate, a competițiilor și a pasiunii pentru o simplă cafea dusă la extrem, calitatea apei este extrem de importantă. Este destul de logic să fie așa, până la urmă în ceașca ta, în funcție de metoda de preparare, peste 90% este apă. Deci gustul cafelei va fi influențat într-o proporție mare de apa folosită. Doar că, în mod uzual, apa este doar… apă și nu are gust sau miros, deci nu contează.

Asociația Cafelei de Specialitate (SCA) definește foarte precis calitatea apei ce este folosită în competiții, și, cu toate că știam povestea asta, am evitat să o aprofundez pentru că… Serios… chiar și apa!?

Acum câțiva ani, într-o vacanță în Grecia, am folosit apă de la robinet 
pentru cafea și, după câteva guri, ne-am uitat unii la alții întrebându-ne ce e în neregulă. Atunci am simțit, pe papila mea, că apă contează. Apa aceea făcea cafeaua sărată, așa că am continuat să preparam cafea doar cu apă îmbuteliată, pe care de altfel o și consumam în restul timpului.

Cum ar trebui să fie o apă bună?

Oricât de simplă considerăm apă, ea este în element complex, iar o analiză detaliată nu și-ar putea găsi locul aici. Am ales să urmăresc doar cea mai comună analiză pe care o face SCA, și anume TDS (total disolved solids). Mai exact, câte componente solide se află în apă, câte minerale sunt dizolvate în lichid, minerale mai bune sau mai puțin bune, în combinații bune sau mai puțin bune.

Nivelul cel mai scăzut posibil al TDS este 0, sau aproape 0, în cazul apei distilate. Ai vrea să vei apă distilată? Cei mai mulți dintre noi nu am prefera-o. Deci nici chiar „0 solide” nu e bine. În practică, pentru ca o apă să fie considerată bună de băut, ea trebuie să aibă un TDS de minim 50.

Pragul de sus cel mai des întâlnit în norme pentru apa prospătă este 500. Din câte am citit pe parcursul cercetării, există 2 curente de opinie. Unii care consideră că e mai bună apa cu TDS ridicat pentru că aduce un aport de minerale necesare organismului și o hidratare mai bună. Iar alții care consideră că e mai bună apa cu TDS scăzut pentru că mineralele se transformă treptat în pietre la rinichi, iar mineralele influențează gustul apei care ar trebui să fie neutru.

Ce zice SCA despre apă bună pentru cafea?

Dacă tot discutăm despre apă din perspectiva cafelei, am zis să luăm că referință ce spun experții Asociației Cafelei de Specialitate. Standardul recomandat de ei este un interval al TDS între 75 și 250. Deci par să aleagă în mod echilibrat o cale de mijloc. Au însă și un obiectiv. Apă cu care se prepară cafea în competiții are un TDS de 150.

Așa că eu am rămas în cap cu acest TDS de 150 ca țintă de calitate a unei ape bune.

Ce am descoperit după ce am făcut măsurătorile?

Am descoperit, în primul rând, că apa de la chiuveta din blocul meu din cartierul bucureștean Vitan are un TDS de… 166. Asta este cea mai importantă informație și cea care m-a determinat să scriu articolul acesta.

Apa de la chiuvetă, din mijlocul Bucureștiului, adică după ce a trecut prin toată rețeaua de conducte vechi de zeci de ani, are un TDS de 166, extrem de apropiat de tința de 150.

Eu mai auzisem vorbe despre faptul că în București calitatea apei de la chiuvetă este foarte bună, dar m-am gândit mereu că asta înseamnă că se află în interiorul intervalelor standard ale analizelor chimice. Nu mi-a trecut însă prin cap că, în București, ai putea folosi, pentru cele mai ambițioase competiții de cafea de specialitate, apă direct de la chiuvetă.

Noi, acasă, folosim de ani de zile diverse căni filtrante, din cele pe care le găsești cu ușurință în comerț, prin urmare imediat după ce am măsurat TDS-ul apei de la chiuvetă, l-am măsurat pe cel al apei filtrate și am identificat valoarea de 144. Am fost foarte bucuros să aflu că apa pe care o consumăm și pe care o folosim la prepararea cafelei este atât de aproape de tința SCA de 150. Nu zic care e marca cănii noastre pentru că nu am făcut o comparație cu alte tipuri de căni și nu vreau să promovez în vreun fel pe aceasta.

Am măsurat apoi și celelalte ape îmbuteliate comune

Păi dacă tot aveam în mână un aparat, nu era păcat să nu-l folosesc!? Așa că am luat câte o sticlă de apă plată din cele mai cunoscute mărci și le-am măsurat pe toate. Rezultatele le găsești mai jos.

Inițial am fost tentat să apreciez apele din analiză că fiind mai bune sau mai proaste. Însă după ce am studiat cu atenție TDS și compoziția minerală a apelor, am ajuns la concluzia că o evaluare pe baza unui singur parametru este incompletă și superficială. Cred că TDS-ul este un fel de criteriu eliminatoriu. Adică, pentru a fi considerată potabilă apa trebuie să se încadreze într-un interval standardizat, atât pentru TDS, cât și pentru fiecare dintre mineralele care îl compun. Nu vrei să fie doar sodiu sau doar magneziu, vrei să fie atât cât e sănătos din fiecare și, în funcție de preferințe, să o alegi pe cea care crezi că e mai bună pentru tine.

Din păcate 2 dintre apele testate, dintre care pe una să fiu sincer o apreciam, nu se încadrează în intervalul 50-500, ceea ce e o alertă semnificativă.

Concluzia: apa de la chiuvetele bucureștene e foarte bună. O voi folosi cu mult mai multă încredere de acum.