Festivalul Cafelei Bucuresti 2018 vrea sa devina o cafenea micuta doar pentru profesionisti?

De când avem Festivalul Cafelei la București?

Capitolul din povestea cafelei pe care îl citim în prezent, a început în România de câțiva ani. Știi asta pentru că se tot vorbește despre istoria celui de-al treilea val al cafelei pe meleaguri româneșți. A început cu câțiva curajoși, a crescut timid cu alți pasionați și a ajuns la o explozie în ultimul an.

În paralel cu această evoluție cu trend exponențial, a apărut și Festivalul Cafelei din Bucureșți sau, dacă e să-l numim cum îl prezintă organizatorii, „Bucharest Coffee Festival”. Prima ediție, din 2016, organizată într-o sală de evenimente undeva prin Rahova, am primit-o cu mult entuziasm și am lăudat-o încurajator conform principiului „bine că e”.

Ediția de anul trecut a căutat să rezolve problema cea mai reclamată a primei ediții, locația, și a venit mai la centru, într-unul din spațiile superbe ale Bucureștiului – ARCUB, Hanul Gabroveni. În paranteză fie spus nu e chiar Hanul Gabroveni, dar povestea locului am scris-o în altă parte.

În ciuda potențialului acestui loc, potrivirea lui pentru specificul festivalului a lăsat de dorit. Cu toate că, fiind a doua ediție, publicul a început să fie mai puțin îngăduitor, cuvintele de încurajare au continuat să curgă, cu speranța că anul ce urmează va fi mai bine.

Și iată că a venit ediția a treia, Bucharest Coffee Festival 2018, când nu a fost mai bine, ci din contra. Așa că, alături de câteva aprecieri pe care mi le doresc tot încurajatoare, pentru că sincer îmi doresc multe ediții viitoare, vin și câteva gânduri constructive, câteva speranțe de mai bine pentru anul următor.

Înainte de a trece la fapte ar mai fi de punctat nepriceperea mea în domeniul profesional al cafelei. Nefiind implicat în nici un fel în această industrie, îmi lipsesc multe din cunoștințele celor care au organizat festivalul. Dar un lucru îl fac bine, eu și alte câteva milioane de români, bem cafea. Iar cafeaua nu este un sport, este o industrie care există datorită nouă, consumatorilor care plătim. Din acest rol de observator îmi povestesc experiența.

Comunicarea evenimentului a fost, ca și la ediția anterioară, deficitară.

Organizatorii folosesc exclusiv limba engleză, ca și cum ar face acest festival doar pentru a fi observați de niște supraveghetori externi. Nici măcar texte bilingve nu și-au găsit loc în descrierea evenimentului. Informațiile premergătoare s-au limitat la anunțuri cu privire la sponsori… și atât.

Dacă din cauza comunicării reduse, aveai șanse mici să afli despre eveniment înainte, din păcate nici accidental nu l-ai fi putut observa, deși traficul din jurul ARCUB-ului are mare potențial. Asta pentru că aveai nevoie de un ochi ager pentru a remarca micul poster, și singurul, care informa pietonii cu privire la desfășurarea celui mai mare festival dedicat cafelei din Bucureșți (vezi fotografia de mai sus).

Despre spațiu, știam deja că nu ajută.

Oricât de frumos ar fi, rupe energia. Treci dintr-o încăpere în alta și fiecare are propria stare de șpriț, iar spațiile expoziționale nu valorifică în nici un fel sursa primară de energie a unui astfel de festival, competițiile pentru barista.

Acestea s-au desfășurat la subsol, într-o zonă dedicată exclusiv, fără nici un marcaj, pe care am găsit-o, doar pentru că am insistat. Din puțina mea experiență cu festivalurile de cafea, dinamica este dată de aceste momente de spectacol oferite de barista, care atrag în jurul lor susținători, specialișți, amatori, curioși, atenție și mai ales muuuultă energie. Apoi, în pauze, energia se disipă printre spațiile expoziționale, de unde se readună la următorul concurent, și din nou se disipă și tot așa. Poți petrece liniștit o zi întreagă, fără nici o urmă de plictiseală.

În cazul nostru oamenii intrau și ieșeau nedumeriți intrebând unde e continuarea. Paznicul de la poarta ARCUB, părea exasperat de întrebare.

Expozanții au arătat mai bine decât în anii anteriori.

E o părere subiectivă, ca toate celelalte, dar parcă s-a simțit experiența acumulată și cei mai mulți dintre ei s-au etalat cu grijă, au fost prietenoși și dornici să-și vândă marfă. Sigur că scurta mea interacțiune cu ei nu poate avea relevanță statistică, dar zic ce am observat și ce mi-a plăcut. Spațiul îngust, limitat de sălile de la parter crea senzația de aglomerație, deși numărul vizitatorilor nu era deloc ridicat când am fost eu, însă, în același timp te apropia și de cei care aveau vorbe de vorbit, păstrând sentimentul de prietenie, încă prezent în lumea cafelei de specialitate.

Ultima observație concretă este numărul redus al expozanților.

Nu am cifre, dar i-am simțit mai puțini decât anul trecut, când a mai fost o sală la etaj. Dar e prea puțin important dacă au fost la fel sau mai puțini, în condițiile în care eu mă așteptam să fie muuuult mai mulți față de ediția anterioară. În ultimul an numărul jucătorilor din piața cafelei din al treilea val a crescut ca Făt Frumos, la propriu. Actualizarea hărții cu cafenele și prajitorii a devenit deja o activitate serios consumatoare de timp. Pe lângă ele au intrat în piață, mai direct sau mai indirect, branduri noi de echipamente și accesorii. Așadar, atunci când te duci la cea mai mare întâlnire anuală cu industria cafelei, te aștepți să vezi mai mult de câțiva expozanți.

Iar părerea mea este că…

Lipsa expozanților este strict legată de lipsa publicului.

E un cerc vicios al cărei rupere stă doar în mâna organizatorilor care ar putea anul viitor să îmbunătățească semnificativ prezența, comunicarea, organizarea, vizibilitatea festivalului, astfel încât, un număr mult mai mare de consumaori de cafea bună să-l viziteze. Prezența clienților într-un număr mare va atrage atenția furnizorilor care vor vedea beneficiul investiției în participare. Mai mulți expozanți vor genera o dinamică mai bună, oferte mai interesante și mai atractive care vor atrage și mai mulți vizitatori. Și uite așa transformi un cerc vicios în care fiecare se plânge de lipsa celorlalți, într-un cerc virtous. Cercul e același, jucătorii sunt aceeași, doar direcția e diferită :).

Competiile și comunitatea din jurul lor continuă să fie o poveste frumoasă

Apropos de jucători, aștept cu nerăbdare să vorbesc cu cei implicați în competiții. De obicei e multă energie acolo și într-un micro-univers în care toată lumea se știe cu toată lumea, sper să se fi păstrat și anul acesta. Anii trecuți am căzut în capcana entuziasmului lor și am crezut că până la urmă a fost bine. Însă în realiate, pentru consumatori nu a fost. Nici anul trecut, nici anul acesta.

Ba mai mult, deși e prezentat ca un festival deschis publicului, în realitate este doar o serie de competiții care atrag întreaga atenție (însă doar a celor puțini, interesați de subiect), pe lângă care sunt atrași câțiva expozanți și sponsori… și atât.

Însă cafeaua, nu este o competiție sportivă care poate exista cu sau fără public. Cafeaua este o piață comercială. Și ca în orice piață, valoarea este dată de cel care cumpără, de consumator. Dacă nu ai grijă de el, nu-ți va cumpăra marfa, dacă nu va cumpăra cafea, nu va fi nevoie de cafenele și de prăjitorii, de barista și de prăjitori și nici de competiții pentru ei, oricât de grozave ar fi.

Căci… dacă client nu e… nimic nu e!