De ce nu e buna niciodata cafeaua de la serviciu?

Dacă eşti unul dintre norocoşii care au cafea bună la serviciu, fără să lucrezi într-o cafenea de calitate, te rog opreşte-te aici şi zi-ne secretul tău.

Te rooooog!

Dacă ai trecut de primul rând, înseamnă că ori nu vrei să ne spui şi îţi place să te uiţi la noi, observându-ne zbaterea şi chinul, ori eşti de-ai noştri. Aşa că hai să desluşim împreună misterul, că poate printre cititori or fi şi oameni care pot schimba cafeaua de la serviciu şi ar face în felul ăsta un mare bine întregii umanităţi. Zic împreună, pentru că eu am pus aici nişte posibile motive descoperite de mine în experienţa mea, dar grădina e mare, prin urmare s-ar putea să mai fie şi altele. Aşa că dacă le ştii dă cu ele în comentariile de la final.

Cel mai la îndemână motiv este costul. Scopul omului de la achiziţii este să facă economie şi îşi presează furnizorii să dea cele mai mici preţuri. Furnizorul zice da şi, ca să rămână profitabil, scade la rându-i costul (=calitatea) cât de mult poate. Până aici e logic. Logic, dar stupid. Aceleaşi companii investesc o grămadă de bani pentru a încuraja un stil de viaţă sănătos prin alimentaţie şi sport, cheltuind în astfel de acţiuni o grămadă de bani. Cum e posibil ca pe de o parte compania să-şi încurajeze angajaţii către un stil de viaţă sănătos (că de’, are nevoie de ei productivi pe metereze) şi pe de altă parte să-i intoxice prin înghiţirea zilnică a unor chimicale care nu au nici o legătură cu cafeaua? Simplu! Compania asta nu e nimic altceva în afara oamenilor care acţionează în numele ei, iar programul cu sănătatea este administrat de omul de la HR, în timp ce cafeaua este decisă de omul de la Administrativ (Achiziţii etc.). Subiectul este prea puţin important pentru a ajunge în decizia managerului celor doi care să observe astfel stupizenia.

Pe de altă parte unul dintre principalele caracteristici ale locului de muncă pe care îl descrie orice angajat este cafeaua. Dacă este sau nu din partea companiei, dacă este bună sau rea. Pe lângă efectul în motivarea angajatului, cafeaua este o carte de vizită. Este prezentă în majoritatea întâlnirilor cu clienţii şi partenerii. Vine omul, vrei să fii ospitalier şi întrebi din reflex dacă îl poţi servi cu o cafea. Iar cafeaua… mizerabilă. Pe bune? Chiar îţi doreşti ca toţi angajaţii şi partenerii tăi să plece cu un gust amar?

Sigur că nici un om cu capul pe umeri nu-şi doreşte asta, pentru că în final nu e o chestiune de dorit sau nedorit. Este, ca atâtea altele o chestiune de cunoaştere. E ca şi cum ai crede că cei care îşi ţin copii în maşină fără centura de siguranţă şi-ar dori să-i expună intenţionat riscului unei vătămări grave sau chiar fatale. Normal că nimeni nu îşi doreşte aşa ceva pentru copilul lui. Dar e o chestiune de educaţie. Tot aşa e şi cu cafeaua. Un manager cu o minimă atenţie la detalii care descoperă povestea unei cafele bune, va fi atent la subiect şi va face din acest detaliu o experienţă memorabilă, atât pentru angajaţi cât şi pentru parteneri.

Deci costul e un motiv important, doar că din cauza lui se ajunge la intoxicarea cu cafea de 1 leu a oamenilor pe care ar trebui să-i ajute să fie mai eficienţi. Şi, ca să nu zici că exagerez, hai să facem un calcul simplu, că tot suntem la serviciu. Cea mai ieftină pungă de cafea costă la 15 ron/500g de unde rezultă un cost pe gram de 0.03ron. La cel puţin 7g, cât are în general o cafea, înseamnă un cost de 0.21ron/cană de cafea. Dacă la asta adaugi diversele prafuri pentru crearea specialităţilor (de obicei cele mai consumate la aparatele de birou pentru că „au cât de cât un gust”…dulce), amortizarea aparatului, serviciile de alimentare şi întreţinere, diversele consumabile ale aparatului, apa şi un minimum profit pentru furnizor eşti de mult peste leul de la care am plecat. Iar dacă mai e implicată şi vreo şpagă, pardon comsion de facilitare, îţi dai seama că şi pământul din spatele casei e scump să-l vinzi pe post de cafea. Aşa că te întrebi ce fel de cafea o fi la preţul ăsta?

Dar dacă la companii mari te aştepţi să nu ştie stânga ce face dreapta şi te mai aştepţi ca sub presiunea obiectivelor de costuri mici vreun deştept de la achiziţii să ia cea mai proastă cafea din piaţă, la firmele mai mici nu mai e la fel de logic. Într-o firmă mică costul cafelei este puţin semnificativ, iar efectul satisfacţiei sau insatisfacţiei mult mai uşor de observat. Aici însă funcţionează sistemul patronal-sclavagist în care cel care ia decizia ignoră cu nonşalanţă dorinţele angajaţilor, care ar trebui să zică mulţumesc că au un loc de muncă şi să zică aleluia când patronul le mai şi plăteşte salariul. Din fericire în acest segment de firme apar şi excepţiile, în astfel de locuri am avut prilejul să beau „cafelele de birou” cele mai bune, cafele de calitate, preparate cu grijă de oameni care pun mare preţ pe ce au în ceaşcă. Mai ales pentru că acel conţinut este unul dintre cele mai importante lianturi ale echipelor.

Dar nu doar preţul unei cafele este cel care creează bariere. Timpul este un alt element important. Plecând de la premiza că toată lumea e la serviciu ca să muncească, iar pauza de cafea durează în medie cam 15 minute, timpul pe care îl ai efectiv la dispoziţie pentru a-ţi prepara o cafea este foarte redus. Când să pui un ibric pe foc, când să faci un filtru (şi nu mă refer la cel pe care îl porneşti dimineaţa, torni o jumătate de pungă de cafea în coş şi apoi mai pui din când în când apă, că să fie mereu cafea) sau când să faci chiar şi un espresso manual, cel mai rapid mod de preapre, dar care şi el necesită vreo 2-3 minute. Nu-i mai simplu să apeşi un buton şi 1 minut mai târziu să fii deja cu cafeaua băută pe jumătate? Ca să nu mai spun că orice preparare a unei cafele face şi puţin deranj în jur care ar trebui curăţat, alături de echipamentele sau accesoriile folosite. Păi cine are timp de toate astea?! Să nu uităm că suntem la serviciu, totuşi!

Există însă prin majoritatea companiilor birouri prin care nici timpul nici banii nu reprezintă o problemă. Acolo unde corifeii îşi mai fac câte o poftă, câte o excepţie de la procedura, unii chiar pe banii lor. Una dintre cele mai simpatice situaţii în care m-am aflat a fost alături un executiv al unei companii auto, expat italian, iubitor de espresso conform stereotipului italienesc. Atât de îndrăgostit, încât omul a venit cu espressorul lui de acasă şi cumpăra cafeaua din marca cea mai scumpă şi doar din Italia. Ne-am încrucişat pasiunile şi m-a invitat să explorăm dulăpiorul lui secret în care am găsit, spre marea supriză, un automat cu capsule, toate de marcă, din aceeaşi marcă scumpă. Problema capsulelor şi a mărcilor de cafea este de discutat în altă parte. Omul era foarte mândru de cafeaua lui şi până la urmă pe bună dreptate, dintre cafele de la automate pe care le-am băut până acum, aceea a fost una dintre cele mai bune şi a putut fi băută fără zahăr. Prin urmare mă întorc din nou la lipsa de cunoştinţe despre cum se poate bea o cafea bună, chiar şi acolo unde există şi timpul şi banii pentru a face asta.

Acum mulţi ani, atât de mulţi încât aş putea începe să mă gândesc şi la pensie am lucrat într-o companie care era copiată în mare măsură după mama ei din Canada. Iar într-unul din sedii cafeaua se pregătea cu mânuţa proprie pe un espressor manual cu cafea proaspăt râşnită. A durat câteva luni până când a fost înlocuit cu un automat din cauza plângerilor angajaţilor cu privire la dificultatea de a face o cafea. Printre angajaţi şi eu. Nu m-am plâns efectiv, pentru că eram prea junior, dar nici mult nu mai aveam. Dar m-am bucurat cu toată inima când a apărut un automat „din ăla bun”, în care puneam de 2 ori pe zi cafea boabe şi care, cu o singură atingere de buton, făcea cafeaua… numai bună să te lingi pe degete! M-am lins pe degete primele 3 luni din următorii 3 ani cât am avut la dispoziţie acel aparat. După primele luni cafeaua a devenit plictisitoare, neinteresantă şi ne mai aminteam ocazional cu dor de aparatul manual pe care câte un coleg mai experimentat îl plângea din când în când. Din proverbială grijă pentru angajaţi a fost adus un automat nou, unul mai înăltuţ, cu multe feluri de cafea şi combinaţii cu lapte şi arome, care însă costau. La început au părut mai bune şi cu siguranţă mai diverse. Cât de bune? Contează mai puţin! Ce contează este că după alte câteva luni nu mai aveau importanţă nici diversitatea şi nici gustul. Devenise la fel de neinteresant.

Ceea ce mă duce la un ultim motiv găsit de mine, cafeaua de la serviciu nu e bună pentru că pur şi simplu e aceeaşi în fiecare zi. Iluzia alegerii oferită de majoritatea automatelor folosite în prezent, este spulberată repede de calitatea îndoielnică şi de chimicalele nelipsite. Aşa că orice s-ar schimba la cafeaua pe care o avem la dispoziţie, în foarte scurt timp ea devine doar obişnuita cafea de la serviciu.

Eu evit cât pot cafeaua disponibilă pe etajul la care am biroul pentru mi se pare absolut cumplită. Când am ocazia mai fac câte una de pe la câte un alt aparat de pe alt etaj. Mi se pare puţin mai bună. Deşi ştiu că în realitate nu e nici o diferenţă reală, mă amăgesc în felul ăsta. Mai eşuez şi într-un automat care vinde „cafea bună de 1 leu şi cafea excelentă de 2 lei”. Strâng monede şi îmi iau din aia de 2 lei ca să ştiu o treabă. Când mai ies, mă mai opresc la câte un coffee shop, unde mă delectez cu o cafea cu adevărat bună. Sigur că asta nu e cafeaua de la serviciu, dar mă ajută să ştiu că am opţiuni.

Acum la final, am neplăcuta senzaţie că situaţia pare fără ieşire. Lipsa de soluţii pentru un subiect a cărui importanţă este la fel mare că în primul paragraf mă cam întristează. Sunt curios cum se vede de la tine povestea asta. Ce fel de cafea ai la serviciu şi ce relaţie ai cu ea? Ştii pe cineva care a găsit o soluţie? Să ne zică şi nouă! Orice ajutor e binevenit.